Astăzi se face o mare confuzie precum că relațiile dintre Chișinău și Moscova sunt tensionate din cauza guvernării pro-europene care nu susține invazia rusă în Ucraina. La fel, unii cred că până la Maia Sandu, relațiile cu Moscova au fost excelente, iar toți conducătorii de stat au fost pro-ruși convinși. Astăzi se discută și despre planurile Rusiei privind organizarea destabilizărilor la Chișinău, sau chiar provocarea unei lovituri de stat. Toată presa prezintă informația ca fiind o premieră pentru țara noastră, marea majoritate uitând cu desăvârșire despre un eveniment aproape similar, care a avut loc în anul 2005. Diferența majoră fiind că atunci, evenimentul a fost aproape că ascuns de publicul larg, de operațiune ocupându-se serviciile de securitate, structuri din SIS și MAI. Până a desfășura subiectul, vă spun acum că eu am reușit să discut cu un veteran din MAI, care a fost implicat nemijlocit în operațiunea secretă din 2005, acesta acceptând să povestească cum a fost dejucată tentativa de lovitură de stat pusă la cale de Moscova.
Ca să înțelegeți însă de ce au ajuns rușii să organizeze în 2005 o tentativă de lovitură de stat la Chișinău, trebuie să începem cu alegerile parlamentare din 2001, când PCRM-ul condus de Voronin a obținut 71 de mandate. Ajuns să dețină întreaga putere ca urmare a multiplelor crize politice și economice de până atunci, dar și cu mesaje nostalgice după URSS, Voronin era văzut ca un politician pro-rus. Însă, refuzarea planului Kozak în 2003, ce presupunea federalizarea Republicii Moldova și oficializarea armatei ruse pe teritoriul țării noastre, i-au surprins atât pe occidentali, cât mai ales pe cei de la Kremlin. Ba chiar mai mult, rușii au început să se răzbune pe Voronin, în primul rând prin intermediul presei controlate de Rusia ce avea audiență enormă în Republica Moldova. Tot în 2003, în Ucraina, a avut loc o tentativă de desprindere a Crimeii, care a fost declanșată de un grup de activiști pro-ruși. În 2004, la Kiev, începea primul Maidan, sau Revoluția Portocalie. Viktor Ianukovici, Premier pe atunci și candidatul Moscovei obținea un avans de 3% în fața lui Iușcenko, în timp ce sondajele îl dădeau pe acesta învingător cu 11% diferență. Ulterior scrutinul a fost declarat nul și stabilite noi alegeri. Însă, pe noi ne interesează altceva. Și anume procesele începute în regiunile din sud-estul Ucrainei, inclusiv Crimeea, unde s-au consolidat mai multe organizații pro-ruse care cereau mai întâi autonomie, apoi desprinderea de Kiev și alipirea la Rusia. Respectiv, vedem că și atunci, ca și în prezent, când Rusia intră în conflict cu Ucraina și încearcă să-și mențină influența politică asupra Kievului, Moscova are și un plan similar pentru Republica Moldova. Or, federalizarea Republicii Moldova și oferirea de către Kiev a unei largi autonomii pentru Crimeea și Donbas la începutul anilor 2000, însemna practic unul și același lucru – încercarea Moscovei de a menține aceste două state în sfera sa de influență. Dacă asta nu va convins, vă amintesc și de anul 2014, când Rusia a anexat oficial Crimeea și s-a început conflictul armat în Donbas. În paralel cu acele evenimente din Ucraina, în Republica Moldova, la Comrat, se organiza un referendum privind independența regiunii față de Republica Moldova și integrarea întregii țări în Uniunea Vamală condusă de Rusia. Coincidențe? Nu cred.
Revenind la Voronin, după cum am menționat, refuzul acestuia de a accepta Planul Kozak în 2003 și orientarea pro-europeană a acestuia, i-a făcut pe ruși să caute răzbunare. Astfel că înainte de alegerile parlamentare din data de 6 martie 2005, Kremlinul trimitea spre Chișinău un tren cu diversioniști. Serviciile de securitate moldovenești au aflat despre intențiile Moscovei și au acționat ca la carte. Potrivit informațiilor obținute de la oamenii direcți implicați în operațiunea serviciilor moldovenești, dar și a altor persoane cu diverse funcții în stat la acea vreme, trenul a fost oprit în regiunea Bulboaca, iar indivizii suspectați de a executa o lovitură de stat la Chișinău au fost reținuți de autoritățile moldovenești. În paralel, din Republica Belarus, Ucraina și Rusia, spre Moldova veneau diversioniști și cu autocarele, care la fel au fost stopate. Ca să înțelegeți, nu era vorba despre un tren special, diversioniștii fiind infiltrați într-o rută obișnuită Moscova-Chișinău. Surprinzător pentru unii, dar atunci, aliatul Moscovei de la Chișinău se spune că era Serafim Urecheanu, el fiind principalul oponent al lui Voronin din acea perioadă și liderul opoziției. Urecheanu și organiza diverse manifestații stradale împotriva lui Voronin, iar planul rușilor era ca diversioniștii trimiși cu trenul spre Chișinău să se infiltreze în rândul maselor și să-și facă, cum s-ar spune, meseria. Lucru care le-a reușit abia peste 4 ani, în 2009. Unii vor spune probabil că de ce ar fi vrut rușii să aibă la Chișinău o guvernare declarată pro-europeană în locul lui Voronin? E simplu. Rușii doreau să-l pedepsească pe liderul PCRM pentru că au ratat șansa unică de a captura întreaga Republică Moldova și de ași legifera o bază militară la hotarul cu NATO pe cale exclusiv politică. Cât despre Serafim Urecheanu, probabil că nu iese fum, fără foc și fără a face neapărat anumite aluzii, vă mai spun că multe mișcări din SUA, din perioada Războiului Rece, ce pledau aparent pentru pace și dezarmare nucleară, tot de Moscova erau finanțate. Or, în 2009, partidul acesta, AMN, nu și-a dat votul de aur, pentru ca PCRM să aleagă în Parlament șeful statului. Din AMN a mai făcut parte și Alexandru Oleinic, care mai târziu, în cadrul alegerilor parlamentare din 2019, datorită sistemului mixt de vot a ajuns deputat independent ales pe circumscripția Transnistria. Cum de a reușit Oleinic să-și facă campanie electorală în stânga Nistrului în condițiile în care Chișinăul nu controlează acel teritoriu și cum de Moscova i-a permis acest lucru, putem doar presupune. În detalii despre cum a fost executată întreaga operațiune din 2005 a acceptat să ne vorbească Ghenadie Cosovan, colonel în rezervă, conducătorului grupului din MAI care împreună cu SIS au dejucat planurile Moscovei:
Dând peste cap planurile Moscovei de două ori, în 2003 și în 2005, Vladimir Voronin s-a îndreptat tot mai mult spre UE și chiar NATO. Voronin a pus bazele integrării europene a țării noastre și la toate întrevederile cu alți lideri străini vorbea despre viitorul european comun. Tot Voronin vorbea despre beneficiile Parteneriatului cu NATO și obținea sprijinul UE pentru monitorizarea frontierei transnistrene. Cu cât guvernarea lui Voronin se apropia mai mult de UE, cu atât Rusia încerca să facă presiuni, în 2005 introducând primele embargouri pentru produsele agricole din țara noastră. În 2006 deja, Moscova a dat indicații Tiraspolului, iar în stânga Nistrului s-a organizat un referendum, nerecunoscut până la urmă, privind independența regiunii și o posibilă integrare în viitor în Federația Rusă. Ce s-a întâmplat ulterior cu politica pro-europeană a lui Voronin, este o un alt subiect ce ar trebui abordat separat. Important în cazul nostru fiind strategia aplicată de Moscova în raport cu politicienii de la Chișinău care din motive personale, sau politice, spun la un moment dat NU Kremlinului. Tentativa de lovitură de stat din 2005 este un episod mult prea puțin discutat și chiar cunoscut la noi, cu toate că, ar fi cazul, cred eu, mai ales în condițiile în care recent, autoritățile de la Chișinău au interzis mai multor grupuri de persoane străine să intre pe teritoriul țării noastre, la fel din motive de securitate și cu suspiciuni privind o tentativă de lovitură de stat. Astfel de subiecte sunt destul de sensibile și greu de înțeles pentru cea mai mare parte a societății. Indiferent de speculațiile politice și mizele politicienilor, eu foarte mult sper ca serviciile secrete moldovenești să fie mereu la straja țării și să apere interesele naționale. Voi mai reveni la evenimentele din 2005 dacă într-o bună zi, despre acest subiect va accepta să vorbească și președintele Vladimir Voronin.
Autor: Ion Harghel
