Radar Politic Pentru oamenii care gândesc critic

Atacul cu drone asupra Kremlinului – scenariu rusesc. Despre avionul german aterizat în Piața Roșie în 1987

3 mai 2023, va intra în istorie ca ziua în care Kremlinul a fost atacat. Ceea ce n-au reușit avioanele germane în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, au reușit două drone, iar principalul simbol al imperialismului rusesc, chiar dacă și parțial și fără a cauza prejudicii serioase, a fost cuprins de flăcări. Acest atac duce inevitabil cu gândul la Ucraina, care însă a negat orice implicare, Kievul declarând că își concentrează forțele și resursele doar pentru eliberarea propriului teritoriu național. În schimb, cum rămâne cu sistemul antiaerian rusesc, dacă două drone pot ajunge cu atâta ușurință să lovească centrul Moscovei? Rușii au calificat incidentul ca fiind o tentativă de asasinare a liderului rus, chiar dacă e greu de crezut că la acea oră, Putin se afla la Kremlin.

Analiștii Institutului pentru Studierea Războiului sunt de părere că este foarte probabil ca Rusia să fi organizat atacul asupra Kremlinului, încercând să aducă războiul mai aproape de publicul intern rus și să creeze condițiile pentru o mobilizare mai largă a societății. În primul rând, spațiul aerian al Moscovei este închis. Autoritățile ruse au luat recent măsuri pentru a consolida capacitățile de apărare aeriană ale Rusiei, în special în capitală. Prin urmare, este extrem de puțin probabil ca două drone să pătrundă în mai multe straturi de apărare aeriană și să explodeze sau să fie doborâte chiar deasupra Kremlinului – și într-un mod care să fie surprins cinematografic, din unghiuri impresionante. În al doilea rând, „răspunsul imediat, concertat și coordonat” al Kremlinului la incident indică faptul că atacul a fost pregătit pe plan intern. Dacă atacul cu drone ar fi fost organizat de Ucraina sau alți sabotori, ar fi fost o surpriză, iar reacția oficială a Rusiei ar fi putut fi „mult mai dezorganizată”, cel puțin la început. Cel mai probabil că Rusia a înscenat acest atac cu drone pentru publicul intern, pentru a întări ideea printre ruși că războiul purtat în Ucraina este unul existential, dar și pentru a justifica fie anularea, fie reducerea în continuare a sărbătorilor de 9 mai. Întrebarea la care nu au răspuns rușii este despre cele două persoane, care întâmplător, exact în momentul atacului cu drone se aflau pe cupola Kremlinului. Cine sunt și ce căutau la acea oră acolo? În orice caz, această înscenare a lovit puternic în imaginea Federației Ruse de mare putere militară ce dispune de un scut antirachetă impenetrabil, mai performant chiar decât cel al țărilor NATO.

Nu ar fi însă prima dată când scutul rusesc antirachetă și-ar demonstra ineficiența. În anul 1987, Mathias Rust, un tânăr de doar 18 ani din Germania de Vest, uimea întreaga lume, zburând din apropierea oraşului Hamburg direct în Piaţa Roşie. Faptul că lângă Kremlin a aterizat un avion, fie el și de mici dimensiuni și inofensiv, evident că a zdruncinat prestigiul militar al Uniunii Sovietice. După aterizarea avionului german în Piața Roșie, Gorbaciov l-a demis pe Ministrul Apărării, Serghei Sokolov, dar și pe şeful sistemului de Apărarea Aeriană al URSS, Alexander Koldunov, şi alte câteva sute de ofiţeri. Tânărul neamț a fost condamnat la patru ani de muncă silnică, dar a stat închis doar două luni într-un penitenciar, iar apoi, ca un gest de bună-credinţă faţă de Occident, Sovietul Suprem a decis eliberarea sa, permitandu-i să se întoarcă în Republica Federală Germană.

Revenind la atacul cu drone, am putea spune că este un incident comparabil cu aterizarea avionului de mici dimensiuni în Piața Roșie, deoarece ambele cazuri au demonstrat că sistemul defensiv are efectiv găuri, iar sumele uriaşe cheltuite pentru apărăre au fost, de fapt, aruncate pe nimic. Dacă în primul caz, din 1987, a fost demis Ministrul Apărării și alte persoane importante, atunci, în cazul atacului cu drone vedem doar acuzații în adresa Ucrainei, fără careva urmări pentru responsabilii ruși din Ministerul Apărării. Cam dubios, nu credeți? Acest lucru, ar putea la fel ne duce cu gândul că Moscova și-a înscenat atacul cu drone, iar pentru Putin nu mai contează deloc imaginea Rusiei în lume. Să nu uităm că în 2024 vor fi alegeri prezidențiale în Rusia, iar regimului lui Putin va recurge la orice metode pentru ca să-și asigure victoria politică, care după eșecurile militare din Ucraina, după toate sancțiunile impuse de Occident, ar putea fi cu semne de întrebare. Putin a demonstrat că pentru supraviețuirea sa politică, e gata să dea foc și Kremlinului.

Autor: Ion Harghel

Pe canalul de Telegram veți găsi ușor și rapid cele mai importante subiecte politice. Iar pentru a vedea emisiunile Radar Politic, abonați-vă la canalul de pe YouTube și urmăriți-ne pe Facebook.

Radar Politic Pentru oamenii care gândesc critic

Contacte

(+373) 78292896
radarpolitic@gmail.com
Ion Harghel

Verified by MonsterInsights